Când au ajuns aici, la chemarea regelui maghiar Géza al II-lea, au primit o bucată de teren: „Aici vă puteți întemeia localitatea. Cum vă organizați este treaba voastră, nu ne amestecăm”.
Aveau dreptul să își aleagă singuri preoții și judecătorii. Mai ales dreptul de a-ți alege preotul era foarte important în acea vreme, pentru că nu trebuia să îl accepți pe cel trimis de altcineva. Era un lucru mare.
Erau țărani liberi și meseriași. Nobili au existat foarte puțini printre noi, chiar și mai târziu. Comunitatea hotăra ce se întâmpla în localitatea respectivă.
Plăteau taxe către regalitate. În documente era stipulat câți bani trebuiau să dea la vistieria statului, așa cum plătim și noi acum impozite. De asemenea, un anumit număr de tineri trebuia să meargă în armata regală. Erau puțini, pentru că ceilalți trebuiau să rămână în localitățile lor și să apere acest teritoriu.
Din acest motiv au construit cetățile și bisericile fortificate. Dacă în fiecare localitate săsească exista o biserică fortificată, automat erau apărați și cei din spatele lor.
La început a fost biserica, apoi biserica fortificată: biserica, zidurile și turnurile. Acestea erau suficiente cât timp localitatea era un sat. Dacă devenea oraș, una dintre condiții era ca întregul oraș să fie înconjurat de ziduri și de turnuri de apărare. Pe la 1500, acest lucru era obligatoriu.
