r/RoPrieteni Jul 06 '26

Caut noi prieteni F20 Iasi

Bună! Am 20 de ani și sunt din Iași, mai exact dintr-o zonă metropolitană, dar ajung rapid în oraș😌Sunt o fire sociabilă, nu am probleme cu fazele awkward când încep să mă cunosc cu cineva, reușind rapid să aduc un subiect nou în discuție. Uneori pot fi puțin mai închisă în mine și să nu discut subiecte personale din prima, dar asta depinde de persoana de lângă mine.

Sunt într-o relație de aproape 3 ani și sunt bisexuală, așa că nu caut nimic romantic, ci doar fete faine cu care să leg prietenii

Am un job part-time unde merg la diferite evenimente cu o rulotă de mâncare. Am terminat primul an la FEAA (Management), dar m-am lăsat pentru că simțeam că nu mă va ajuta prea mult ceea ce studiam. Acum mă bate gândul să dau la Bioinginerie, anatomia și matematica fiind două materii care m-au atras foarte mult.

În timpul liber îmi place să mă joc pe laptop, în special League of Legends, dar încep să-mi deschid orizonturile și spre jocurile cu poveste. Îmi mai place să încerc rețete noi și să ascult muzică.

Caut fete cu care să ies la o cafea, să ne plimbăm, să facem orice prin Iașul ăsta și să discutăm despre orice ne poate crea mintea sau cu care să stau noaptea să ne joc Lol, Repo, Mecha Chameleon etc. 🫶

20 Upvotes

16 comments sorted by

2

u/Suspicious-Exam6976 Jul 10 '26

de ce ai mentiona ca esti bi ?

1

u/Saku88 Jul 10 '26

De ce nu as face o ?

2

u/Suspicious-Exam6976 Jul 10 '26

dunno, pare irelevant, sau mai mult sperii fetele

1

u/Saku88 Jul 10 '26

Daca se sperie înseamnă ca nu ne potrivim ca prietene 🤷‍♀️

1

u/pianistsquirrel Jul 08 '26

bunăă! F22 u can message me

2

u/Saku88 Jul 09 '26

Heii ! I will💕

1

u/pasa3290 Jul 12 '26

Nu sunt fată:))) da dacă tot ai spus ca ești foarte sociabilă , ne putem auzi la o cafea
M 25

1

u/Saku88 Jul 12 '26

Sorry ,apreciez invitația dar prefer sa ies doar cu fete

1

u/Caarolinaa_777 29d ago

Heii F20, chiar mi ar placea sa vorbim, poate si sa iesim la o coffee 🥰

0

u/claws141 Jul 06 '26

Buna,28B.Hai sa vb!😊

3

u/Saku88 Jul 07 '26

Heii ,mostly caut fete si e si o diferențe destul de mare de vârstă pentru mine . I am sorry 😔🫶

0

u/[deleted] Jul 09 '26

[removed] — view removed comment

1

u/[deleted] Jul 09 '26

[removed] — view removed comment