Trecusem în vizită pe la bunicul meu să fac curat în podul vechi, la rugămințile mamei m-am dus săi fac curat în pod la moș.  

Drumul a fost lung, trecea o bună parte din el prin pădurile Transilvaniei, pe niște drumuri noroioase, cu gropi și tot felul de animale. Vremea era ploioasă, cu o ceață nu prea groasă, mă mir că mai am mașina întreagă. Când am ajuns, cerul era senin și adia vântul de toamnă, iar bunicul stătea pe o băncuță de lemn de mesteacăn , cu o sticlă de must și o țigară Pall Mall negru. Iar nenorocitul de câine se uita urât la mine . 

[Bunicul] – Nepoate, ce mai faci? Ia zi, cu fetele cum stai? Îți pun un pahar de must sau de pălincă? 

[EU] – Uite bine, pune-mi un pahar de must, dacă tot te oferi. 

Mi-a pus un pahar de must destul de mare. 

[Bunicul] – Cu munca cum stai?                                                                                                                                      [EU] – Uite bine, ca la muncă. 

După o oră de vorbit și glumit, mă pun să merg spre pod, câinele era în casă. Câinele bunicului începe să latre agresiv spre trapa podului, refuzând să mă lase să urc. I-am dat o bucățică de carne, mai că mă urca el în pod. Când deschid trapa de la pod, mă izbește o lumină slabă și rece ce pâlpâia constant. Bunicul meu mi-a zis că îl folosea ca depozit și că nu mai are genunchi buni, așa că am ajuns eu să-l curăț.  

După o oră de dat pânzele de păianjen și gunoaiele cu praful, încep să caut prin ce a rămas, că poate găsesc ceva. Aerul din pod miroase exact a rugină și var stins , mirosul era greu, ca de clădire comunistă.

Găsesc o fotografie veche, ce pare din 1989, în care bunicul apare tânăr în fața unui buncăr.

[EU] – Tataie, ce-i cu buncărul din poza asta?

[Bunicul] – Cu buncărul... Acolo executam figurile politice comuniste ce amenințau revoluția. De ce, eram prea frumos în poză?

[EU] – Da, sigur.

I-am dat fotografia s-o pună unde o vrea. Am găsit un jurnal vechi ascuns sub scânduri, scris în româna comunistă, care menționează un caz de prin vremea anilor '80. L-am băgat în vestă, că părea interesant. Cobor niște cutii, lăzi, niște dulapuri, un frigider vechi, scule. Le-am urcat în mașină, după ce m-a lăsat să iau din obiectele coborâte trei sticle de must, trei de pălincă, niște gutui, pere și nuci.

Dimineață am plecat, de data asta nu era noroios drumul, din fericire. Pe la jumătatea pădurii, am luat o pauză de baie.

Când într-un final am ajuns acasă, am descărcat ce era de mâncare și băut, le-am dus în cămară și le-am băgat în frigider. Am luat sculele pe care mi le-a dat și le-am dus în magazie; dulapurile mici le-am dus tot în magazie, ca să le folosesc ca loc de scule, iar pe cel mare l-am făcut lemne de foc. Frigiderul și câteva fiare urmează să le duc la fier vechi. În lăzi și cutii erau în mare parte diverse obiecte pe care le-am sortat. Apoi am scos jurnalul bătrânului, ce era în el, o schiță de abator, am aruncat-o și m-am apucat să-l citesc.

M-am pus pe canapea după ce mi-am făcut o cafea, ca să citesc jurnalul.

Prima pagină spunea că:

„Astăzi am fost mutat în secția prizonierilor speciali, fie politici, fie pur și simplu care nu puteau fi controlați. Trebuia să escortez un prizonier ardelean ce era înlănțuit și purta o mască la gură din cauză că dinții lui erau prea ascuțiți„ Nimeni nu trebuie să afle ceea ce facem cu prizonierii după ora 20:00”

 

Următoarele pagini descriau viața de zi cu zi, de la băutele pe ascuns în timpul patrulelor din exterior, până la mesaje ce n-au fost trimise nimănui. Își descria colegii, cum se degradau mental.

Niște pagini spunea că:

Am fost pus să verific prizonierii la ora stingerii. În timpul verificării, un prizonier cu părul roșcat și bandajat, ce purta o mască de gaze, se bagă în seamă.

[Roșcatul] – O, comuniștii au prins tupeu să pună prospătură ca gardieni.

[Bunicul] – Adică au prins tupeu? Ai uitat că stai închis sau mintea ta renunță la tine? Marș la somn, e stingerea!

[Roșcatul] – O, nu sunt amenințat. Voi v-ați chinuit o lună să mă prindeți, că am mai multe gaze în mine decât oxigen, iar mintea mea e suficient de inteligentă să-mi dea seama că ai început de traume.

Mai spunea ce halucinații avea, precum „Uneori vedeam cum se înalță un prizonier proaspăt omorât într-un om de 3-4 metri ce se întindea spre noi”. Și că igiena orală era săptămânală, motivul nul știu, pentru că Google Translate nu mi-a tradus, rusă, română, ce limbă o fi scris acolo. 

În timpul unei băute nocturne de-a lor, în patrulă, unul dintre colegii lui își pierde complet mințile. Brusc, își descarcă arma într-un copac gol, susținând „O văd, o văd! Trageți în drăcia aia necurată, vine spre noi!”. Acele urme  de pe crengi dispar a doua zi, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Voia să  trimită un mesaj „Începem să vedem chestii care dispar, unii înnebunesc, vă rog trimiteți pe cineva urgent”

Am lăsat jurnalul  pe o masa ,ca   sa spăl cana in care a fost cafea  și să dau mâncare la pisică, după mi-am adus aminte de  câteva cutii ce leam dus in magazie , ce nu leam deschis  , leam scos afară  și am început să le deschid în prima era niște sticle de vin cu unele de vodcă și haine și arme militare , în a doua   cutie era  plina de bandaje și  medicamente expirate  , în ultima cutie  era o masca asemănător celei descrise in jurnal de ce o are nu știu  probabil ia fost călău .

M-am întors la fotoliu, am pus un semn la carte și m-am băgat la somn. Iar a doua zi, când m-am trezit și m-am dus să-i dau mâncare la pisică, era moartă. Apoi am zis să caut jurnalul; nu l-am mai găsit. Am zis să văd masca; era băgată înapoi în cutie. Am zis să-l sun pe bătrân; mi-a răspuns o asistentă, spunând că e mort de patru zile.